Are Ucraina SUSȚINERE să poată începe negocierile de aderare la UE anul acesta? Roberta Metsola: „Pe parcursul ultimului an, am învăţat multe lucruri de la Ucraina. Viitorul ei se află în Uniunea Europeană”

Are Ucraina SUSȚINERE să poată începe negocierile de aderare la UE anul acesta? Roberta Metsola: Pe parcursul ultimului an, am învăţat multe lucruri de la Ucraina. Viitorul ei se află în Uniunea Europeană
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 04/03/2023, 16:05
Actualizat: 04/03/2023, 16:16

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a cerut ca Ucrainei să i se permită să înceapă negocierile de aderare la UE în acest an. Metsola, aflată în vizită în Ucraina, și-a exprimat speranța că negocierile de aderare pentru această țară vor fi pornite încă din acest an. Aceasta a punctat că „viitorul Ucrainei se află în Uniunea Europeană.” Pe de altă parte, există însă și voci care susțin că acest lucru ar nedreptăți alte țări care așteaptă de ani buni să intre în UE, dar mai ales că există un întreg proces de aderare care trebuie respectat și care nu se poate bifa peste noapte. 

Reamintim că Bruxelles-ul a acordat Kievului statutul oficial de candidat în iunie anul trecut, la patru luni după ce Rusia a lansat o invazie totală, dar procesul de aderare la Uniunea Europeană durează de obicei mai mulți ani, potrivit Agenția France-Presse.

O decizie finală va depinde de guvernele statelor membre ale UE, dintre care unele sunt sceptice că Ucraina își poate reveni din război și poate adopta reformele democratice și anticorupție necesare pentru a se califica pentru aderare în curând.

Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare după întâlnire, Zelenski i-a mulțumit lui Metsola pentru rolul pe care l-a avut în asigurarea sprijinului Parlamentului European pentru cererea de aderare.

„Ucraina își propune să finalizeze cât mai curând posibil punerea în aplicare a recomandărilor Comisiei Europene și să înceapă negocierile de aderare la UE încă din acest an”, a declarat Zelenski.

„Pe parcursul ultimului an am învăţat multe lucruri de la Ucraina”

Totodată, Roberta  Metsola a trimis un mesaj de încurajare, de pe contul ei de Twitter.

„Pe parcursul ultimului an am învăţat multe lucruri de la Ucraina. Însă poate că lecţia cea mai importantă este cea pe care a formulat-o (poetul ucrainean) Taras Sevcenko: «continuă să lupţi şi cu siguranţă vei câştiga». Acest lucru este la fel de adevărat atât în ceea ce priveşte căutarea păcii şi a libertăţii, cât şi în viaţa de zi cu zi”, a scris ea.

Înainte de a se întâlni cu preşedintele ucrainean, președinta Parlamentului European a depus flori „în numele europenilor” la un cimitir pentru a omagia victimele războiului. „Ne vom aduce aminte de ei”, a promis ea.

Totodată, aceasta a cerut o extindere a livrărilor de armament către forţele armate ucrainene.

„Statele membre trebuie să ia serios în considerare să trimită avioane de luptă Ucrainei”, a insistat Roberta Metsola, adăugând că ea va continua să ceară furnizarea tuturor echipamentelor de care Ucraina are nevoie pentru a obţine victoria, a relatat dpa.

Liderii celor 27 de state membre actuale ale UE vor decide dacă și când să admită Ucraina

Odată ce vor începe negocierile oficiale, Comisia Europeană va trebui să judece dacă Kievul a îndeplinit criteriile de aderare la UE în ceea ce privește buna guvernare, libertățile democratice și statul de drept și apoi să emită avizul său. Apoi, liderii celor 27 de state membre actuale ale UE vor decide dacă și când să admită Ucraina.

Procesul a durat adesea mai mult de cinci ani, iar pentru unii candidați, cum ar fi Turcia și țările din Balcanii de Vest, a fost aproape stopat.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Negociere accelerată pentru aderarea Ucrainei la UE? Corina Crețu: „Sunt de îndeplinit multe lucruri pentru o țară în război. Ne dorim regim de urgență și pentru Republica Moldova”

EXCLUSIV | Radiografia unui an de război în Ucraina. Analist: ”Rusia nu mai este o mare putere, dar poate cauza distrugeri. Nu vor fi negocieri Putin-Zelenski, să ne dorim o întâlnire cu urmașul lui Putin”

EXCLUSIV | Un an de război în Ucraina. Teroare, cruzime și disperare în 365 de zile care au resetat lumea. Fost comandant NATO: ”Este exclusă o negociere de pace, au scopuri antagonice”

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării